Invitatie

Dragi colegi,

Catedra de Asistenţă Socială, Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara are plăcerea de a vă invita să participaţi la Conferinţa Internațională de Asistență Socială Gerontologică (ediția a III-a) cu tema „ÎMBĂTRÂNIREA ACTIVĂ – O PROVOCARE MULTIDISCIPLINARĂ”, care va avea loc în perioada 19-20 noiembrie 2010 la Timişoara.

Ca și în edițiile anterioare ale conferinței, organizatorii își propun să promoveze dezvoltarea asistenței sociale gerontologice în România, prin încurajarea schimbului de experienţă la nivel naţional şi internaţional între specialişti practicieni şi teoreticieni, pentru ca în final să se poată ajunge la dezvoltarea standarelor de calitate în acest domeniu.

Sunt invitati să participe profesioniști din multiple domenii precum: asistenţă socială, psihologie, sociologie,  medicină etc.

În numele comitetului de organizare,

Prof. univ. dr. Anca Munteanu